Povestea vindecării mele emoționale a pornit asumat în martie 2021.
Sunt psihoterapeut și am început dezvoltarea personală la 22 de ani, odată ce am terminat Facultatea de Psihologie și eram la Master în Psihologie Clinică. Acum am 38 de ani.
5 module – 500 de ore.
Formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală, cursuri, conferințe, sute de ore de studiu.
Cum a început totul
La un moment dat am simțit că vreau să fac psihoterapie individuală. Nu credeam că am o problemă atât de serioasă, tocmai pentru că am crescut printre psihoterapeuți și învățasem să-mi gestionez viața.
Ceva m-a trezit. Am divorțat.
Eram în cadru terapeutic când s-a întâmplat asta. Nu am intrat în terapie cu scopul de a divorța și nici măcar nu pusesem sub semnul întrebării relația mea.
Dar mă îmbolnăveam des. Aveam somatizări. Nici asta nu m-a convins să merg la terapie individuală.
Totul s-a schimbat când au apărut coșmarurile. Vedeam imagini recurente, intense, cu tatăl meu și scene vii din copilărie. Aceste vise m-au împins să intru în cabinet.
Despre divorț și eliberare
Scopul articolului nu este să descriu motivele divorțului meu.
Pe scurt: energiile noastre nu mai coincideau, deși am făcut eforturi să repar relația.
După divorț am trăit o perioadă de flow, eliberare, entuziasm, fericire.
Doliul fusese înainte — în perioada de decizie, care a durat luni de zile.
Totuși, au apărut palpitațiile, senzația de sufocare, usturimea pe gât, de parcă mă tăia cineva cu o lamă din interior. Asta m-a adus din nou în terapie.
Direcțiile erau: „Ești bine, nu mai ai nevoie de terapie.”
Dar eu nu știam cum să mă raportez la mine, la lume, la noua mea versiune.
Descoperirea codependenței
Am simțit nevoia de o schimbare.
Am început să citesc despre comportamentul de codependent și pașii de vindecare emoțională.
Mi-am schimbat psihoterapeutul și am intrat într-un grup de vindecare emoțională, nișat pe codependență. Totuși, nu mă simțeam confortabil.
Am citit că literatura de specialitate recomandă grupuri de suport exclusiv pentru femei.
Așa am descoperit „Cei 10 pași de vindecare emoțională din dependența relațională”.
Simțeam un gol interior.
Mă agățam ușor de oameni, căutam atenția unui bărbat și mă obseda repede „din dragoste”. Nu eram conștientă atunci că era un mecanism de surescitare și teamă de abandon.
Dacă vrei și tu să afli mai multe despre grupul de suport emoțional, găsești detalii aici 👉 Programul de psihoterapie – tarife și detalii
Relația mea cu psihoterapeuții
Am ținut mult la un program constant. Am schimbat psihoterapeuți atunci când simțeam că direcțiile nu mă mai reprezintă.
Mă întrebam: „E atașamentul meu instabil sau am dreptul să închei o relație – chiar și psihoterapeutică – când nu-mi mai aduce utilitate?”
Am realizat că relația terapeutică este ca relația de cuplu – trebuie să existe potrivire, autenticitate și încredere.
Am lucrat exclusiv cu psihoterapeute femei.
Aveam de procesat o traumă de abuz sexual transgenerațional, anxietate socială și o teamă profundă de expunere.
Corpul meu vorbea mai tare decât mintea
În perioada aceea, au fost două episoade de abuz sexual la limită, în care am „achiesat” la un raport nedorit doar ca să nu iasă un conflict.
În terapie am realizat că am permis intruziuni asupra corpului meu, deși negam gravitatea.
Am început să evit interacțiunile sociale, evenimentele, networkingul.
Simțeam că orice bărbat se uită cu intenție sexuală.
Că orice conversație era o capcană.
Că tremur, amețesc, că pic din picioare, că îmi vâjâie capul și nu mai aud clar ce mi se spune.
Era decuplare emoțională, depersonalizare și derealizare.
Episodul care m-a trezit complet
Am fost la un atelier de dans.
Când s-au format perechile femeie-bărbat, m-a cuprins o panică uriașă.
Am fugit.
Ploua torențial, am uitat să deschid umbrela, mergeam udă până la piele și tremuram.
Am sunat o prietenă – psihoterapeut. Ea m-a ținut în telefon, m-a ancorat în realitate, m-a ajutat să respir.
A doua zi, mi-a plătit prima ședință de terapie, pentru că eu eram în colaps mental.
Simțeam ceață, dureri de cap, oboseală, leșin, epuizare.
Resursa mea a fost copilul meu.
Mi-am spus: „Pentru el trebuie să-mi revin.”
Vindecarea transgenerațională
Am înțeles că duc un bagaj transgenerațional.
Sunt prima din neam care a intrat într-un context terapeutic.
Am conștientizat că, dacă nu mă vindec, îi transmit copilului meu traumele mele.
Eram vlăguită, cu privirea pierdută.
Copilul meu, de 5 ani, venea la mine și spunea:
„Mami, veselă, fii veselă.”
Îmi ridica colțurile gurii cu mânuțele lui și mă pupa.
Așa a început vindecarea mea:
cu ședințe săptămânale, cu grup de suport, cu muncă pe ani, nu pe săptămâni.
De la supraviețuire la bucurie
Nu a fost rapid. Nu a fost ușor.
Dar treptat, viața mea a început să aibă sens.
Am redevenit veselă. Am redevenit Eu.
De ce sunt singură?
De-a lungul anilor, am fost întrebată:
„Diana, ești atât de frumoasă… de ce ești singură?”
Cui să-i spun că procesez traume de abuz sexual?
Cui să-i spun că am colul inflamat fără cauză medicală, că somatizez?
Cui să-i spun că mă sperie apropierea unui bărbat amabil, dar mă atrag cei complicați, imposibili, periculoși?
Cui să-i spun că am avut „blackout” în timpul unui act sexual pentru că nu era despre el – era despre trauma mea?
Am trăit ani întregi cu scârbă, rușine, greață de mine însămi.
Am început să resping, să fug, să las mister și confuzie.
Am vrut să controlez durerea.
Dar în terapie am învățat să accept extremele mele:
„Vreau – nu vreau”,
„Seductie – abandon”.
Am înțeles că exact aceste dinamici chemau abuzul.
Vindecarea prin oglindire și blândețe
Grupul de suport a fost terenul meu sacru de vindecare.
Am văzut femei ca mine.
Am primit blândețe, înțelegere și acceptare.
Am început, la rândul meu, să inspir – nu din rol de salvator, ci din rol de femeie vindecată.
Final
Am învățat că vindecarea nu e o destinație, e o stare.
Astăzi trăiesc cu entuziasm, cu bucurie, cu o inimă împăcată.
Dacă ești într-un moment în care simți că nu mai poți, începe și tu cu pasul 1: un program de psihoterapie constant, dedicat vindecării emoționale.
👉 Află detalii aici despre programul de suport
💎 Călătoria către tine însăți începe când spui: „Gata, vreau să mă vindec.”
